



Editia a VII-a
Data: 17 mai 2014 ora 10.
POLIDANSFEST
GINETA STOENESCU
FESTIVAL NAȚIONAL UNIVERSITAR DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ ȘI DANS 16-17 mai 2014
Scopul Festivalului
•Atragerea unui număr cât mai mare de studenţi în practicarea mişcării fizice sub formă de gimnastică și dans, ca modalitate de prevenire şi combatere a afecţiunilor civilizaţiei actuale, afecţiuni ce decurg din sedentarism, supraalimentaţie şi stres.
•Încurajarea mişcării sportiv-artistice în rândul tineretului universitar.
•Dezvoltarea şi afirmarea creativităţii şi calităţilor sportiv-artistice la nivelul tineretului universitar.
•Dezvoltarea unei alternative benefice pentru relaxare şi refacere prin practicarea mişcării fizice sub formă de gimnastică și dans, în timpul liber.
•Amplificarea unei modalităţi de socializare prin schimb de valori artistice în rândul studenţilor, stabilirea de noi contacte între universităţi, apropierea şi dezvoltarea comunicării la acest nivel.
Organizatorul Festivalului
Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport – Kinetoterapie a Universităţii „Politehnica” din Bucureşti.
Locul desfăşurării Festivalului
Festivalul se desfăşoară în Sala de jocuri din Complexul sportiv Noul Local, Universitatea „Politehnica” din Bucureşti.
Programul festivalului:
Vineri 16 mai 2014, orele 16.30 – 19.00
- Acomodarea formatiilor
- Muzica
- Repetitie deschidere festival
Vineri 16 mai 2014, orele 19.00 – 20.00
- Sedinta tehnica
Sambata 17 mai 2014, orele 9 – 10
- Amplasament deschidere festival – Formatii si Universitatii participante
- Sedinta tehnica juriu
Sambata 17 mai 2014, orele 10
- Festivitatea de deschidere festival
- Intrarea si prezentarea formatii
- Cuvant de deschidere
- Succes participanti
- Prezentare juriu – functii, titluri
- Sponsori
- Iesire formatii